Daca vrei sa iti petreci un weekend prelungit undeva cat mai aproape de casa si totusi in afara Romaniei, Budapesta e o idee destul de buna. Din pacate, Wizzair nu mai are zbor direct din Bucuresti la Budapesta, iar preturile pentru un zbor pot sa depaseasca lejer 150 de euro, bani cu care poti sa-ti cumperi un bilet catre o destinatie ceva mai interesanta.
Cea mai buna varianta de ajuns in Budapesta este cu masina, insa recomandat ar fi ca nu Budapesta sa fie destinatia, ci un alt oras din Europa.
Budapesta este un oras perfect pentru un tranzit, are cladiri frumoase, este curat, oamenii sunt draguti, iar mancarea este destul de ieftina si buna.
Pentru Budapesta cred ca e suficient un weekend pentru a bifa majoritatea obiectivelor turistice, insa nu te plictisesti nici daca iti mai prelungesti excursia cu o zi-doua.
Ce obiective turistice gasesti in Budapesta si ce e de facut intr-un weekend? Poti sa mergi la baile publice, sa haladuiesti prin magazine, sa te plimbi cu vaporasul sau autobuzul pe Dunare, sa mananci gulas, covrigi cu mac si kurtos din targurile de prin centru, cu preturi ca pentru turisti, sa faci poze pana innebunesti de pe poduri, sa vizitezi cateva muzee, sa te plimbi prin cetate, sa umbli pur si simplu de bezmetic pe strazi si sa stai prin carciumi.
Nu rata nici memorialul aflat de-a lungul promenadei Dunarii unde poti fotografia cei 60 de pantofi de fier, realizati de artistul Gyula Pauer in 2006. Acest monument a fost fondat in memoria evreilor ucisi de fascisti in Budapesta in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

