Odessa

Pentru că am prins o oferta convenabilă a agenției Tarom, dar în special pentru că visam de mult să ajung în Cernobîl, am ajuns sa vizitez și Ucraina. Am început cu Odessa, un orăsel cochet, care a scăpat cumva de invazia turiștilor, ce are un farmec local irezistibil, romantic, aș zice, dar și o viată de noapte pe măsură.
Cele 3 zile petrecute în Odessa au trecut rapid. Primul contact cu ucrainienii a fost prin intermediul taximetristului care a vorbit tot drumul până la hotel. De la el am aflat că există trei feluri prin care îți poți înregistra mașinile cumpărate din alte țări (n-am să întru în detalii) și tot de la el am aflat că majoritatea turiștilor care vin pe aici sunt americani. For our beautiful girls, a ținut să precizeze mândru apoi ne-a povestit cum stă treaba și cu corupția pe aici.

Ah, înainte de orice trebuie să menționez ceva foarte important – dacă mergi în Ucraina, n-ar fi rău să înveți alfabetul chirilic și câteva cuvinte de bază, dat fiind că lumea cu care interacționezi, la magazin, la restaurantele de cartier sau la metrou, nu știu deloc engleză.
Să ne întoarcem la Odessa și la cum mi-am petrecut cele 3 zile de aici. Odessa nu doar arată fascinant ci, folosindu-se de decorul impresionant care o alcătuiește, se ocupa cu multă responsabilitate să organizeze festivaluri reușite și alte activități cu care nu e chip sa te plictisești. Primul lucru care l-am remarcat a fost arhitectura de aici, cu adevărat fabuloasă. Clădirile grandioase, vechi dar foarte bine păstrate, balcoanele frumos decorate și balustrade împodobite cu fier forjat dau orașului un aer aristocrat. Plus o curățenie aproape sclipitoare și multe parcuri și spații verzi.

Odessa este celebra pentru portul de aici, cel mai mare din Ucraina, așa că deja în prima zi am coborât în port. Poți ajunge aici coborând scările Potemkin, simbolul Odessei. Este vorba de 192 de scări, pe care cinefilii sigur le-au văzut în filmul Crucisatorul Potemkin, în regia lui Serghei Eisenstein. Pentru cei comozi sau mai leneși există și un funicular cu toate că, să fim serioși, 192 de scări nu înseamnă mare lucru!
În port, am depistat câteva statui chiar drăguțe, dar piesa care mi-a stârnit interesul era prea departe că să mă pot apropia așa că am pozat-o de la distanță. Cei care mă cunosc nu au nevoie de niciun hint – da, un far!